Aşa NU!
Azi de dimineaţă mă tot plimbam leneşă şi puţin adormită din blog în blog şi dau peste ceva ce îmi cască ochii instant. Ştii sentimentul ăla când arunci nişte vorbe aiurea fără să le gândeşti şi apoi nu ştii cum să faci să repari? Ei, asta am păţit eu azi când am citit pe un alt blog un comentariu la cuvintele mele, alea ,,bani de prezervative şi ţigări avem, dar de donat abia am convins câţiva”. Am citit cu răbdare tot articolul şi comentariile, apoi am mai găsit un articol pe tema asta, tot pornind de la cuvintele mele. Şi m-am luminat de ce în ultimele zile lumea ajungea pe blogul meu căutând ,,bani de ţigări şi prezervative” 
.
Da, am ajuns pe panoul ,,Aşa NU” (tata mereu îmi spunea ,,dacă nu eşti în stare să ajungi pe panoul ,,Aşa DA!” măcar pe ăla cu ,,Aşa NU!” ca să te ştie şi pe tine lumea). Dacă las la o parte glumele lui, eu nu mi-am dorit să ajung acolo. Mai ales că de când am descoperit blogul persoanei respective îl citesc cu foarte multă plăcere şi e pusă în topul meu al celor mai amuzante persoane pe care le ştiu, când sunt supărată e de ajuns să intru pe acolo şi încep să râd .
Când am scris acel articol m-am gândit numai la anumiţi oameni, cunoştinţe ale fetiţei, care nu au vrut să dea. M-am enervate cam tare şi cum n-am putut să le zic lor, m-am descărcat aici. Nu a fost deloc bine ce am făcut, nu am dreptul eu să judec alţi oameni. Însă nu m-am referit la cei care nu au vreo legătură cu cazul respectiv. Dar nu am fost deloc clară atunci, ştiu. Şi chiar îmi pare rău.
Pun o piesă ca să se mai uite ce am făcut:
Mai e lectura o plăcere?
Când eram mică, în şcoala generală, aveam raftul meu de cărţi. În biblioteca bunicii era un raft numai cu cărţi pentru copii, numai al meu. Acolo am descoperit ,,La Medeleni” şi ,, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia”, cărţi care mi-au marcat copilăria. Numai eu ştiu cât am lăcrimat când a murit moş Gheorghe şi i-a lăsat mătasea din sipet Olguţei să îşi facă rochie de mireasă. Sau când Dănuţ trimitea poza cu el de la liceu de la Bucureşti şi toţi ai lui căscau ochii…că îi tunseseră zulufii şi era chel… Ah, dar scrisoare de dragoste a Monicăi din buzunarul rochiei păpuşii? Toate mi-au dat emoţii puternice când le-am citit… cocoţată în cireşul din fundul grădinii, acolo era linişte şi nu mă deranja nimeni. Abia aşteptam vacanţele de vară să citesc de dimineaţă până seara.
La bunici nu aveam copii de vârsta mea cu care să mă joc. Nu mă jucam decât câteva zile din vacanţă în care stăteam acasă la bloc, dar era puţin enervant că trebuia să ţin cheia de la apartament legată cu un elastic la gât şi mereu aveam impresia că o să o pierd. Şi nu îmi făcea prea multă plăcere, mai bine mergeam la bunici şi citeam.
În scurt timp, raftul s-a mărit. Deja aveam două rafturi, mama îmi trimitea multe romane pentru copii. Şi aveam grijă să le citesc pe toate. Fără să mă uit la rafturi ştiam ordinea în care sunt aşezate cărţile.
Când am mai crescut am avut acces la toată biblioteca…mereu visasem asta. Când am ajuns la liceu n-am mai locuit la bunici aşa că mi-am făcut biblioteca acasă, cu cărţi aduse de acolo sau cumpărate de mama. Mama şi tata au şi ei biblioteca lor, dar ce au ei nu era pentru mine liceancă.
Acum, când aş fi putut să dau iama şi în biblioteca lor…aproape m-am oprit. De ce? Din lipsă de timp. Abia mai citesc în tren sau la cursurile plictisitoare, mereu pe fugă. Mai încerc câteodata seara, dar adorm repede. Unde sunt liniştea şi timpul oprit din cireş? Am considerat cărţile nişte prieteni foarte buni, însă acum alta e situaţia. În tren, o carte nu îmi spune nici o cincime din ce îmi spunea când eram mică. Nici eu nu mai ştiu să intru în lumea ei… şi când caut acum o carte parcurg cu ochii câteva rafturi de cotoare, nu ca înainte când o nimeream cu ochii închişi.
Concluzii
La care am ajuns după sesiune:
- Copiatu’ bate învăţatu’. Nu încerca să demonstrezi că e altfel. S-ar putea să îţi pară rău apoi. La final să bagi copiuţele în curte.
- Dacă întrebi oameni care ies furioşi din sala de examen ce au făcut o să primeşti numai răspunsuri cu trimiteri la organe genitale si la rudele decedate ale profului respectiv.
- Nu te enerva când alţii care ştiu mai puţin ca tine iau o notă mult mai mare ca tine sau când vreun prof se ia pe nedrept de tine. Abţine-te de la invective, calmează-te, fii Zen, aşa e acum la modă. Nu uita însă filozofiile lui Hyde: ,,where Zen ends, ass-kicking begins!”
- Zâmbeşte ca Iliescu de frumos, cu gura până la urechi, chiar dacă te chinuie nopţile nedormite. Dacă eşti fată la o facultate de băieţi e foarte probabil să ajute la examenul ce tocmai îl dai.
- Nu care cumva să deranjezi secretarele dacă n-ai la tine un pachet de cafea sau nişte bomboane sa le pună sub birou la colecţie lângă celelalte. Îţi pierzi timpul …şi tu şi ele.
Trei rugaminti
Acum 2 zile, un prieten de familie mi-a povestit de nepotica lui care acum o saptamana a fost diagnosticata cu leucemie si are nevoie pentru tratament de 60 000 de euro. Rugamintile sunt urmatoarele:
Intai intra pe adresa de mai jos,
Doneaza sau telefoneaza,
Apoi trimite mai departe.
Va multumesc!
Sublim. (3)
Pentru pauzele de la invatat. Ca nu mai e timp de altceva.
Boabe
Să vă povestesc cum am convins-o pe doamna profesoară de geologie sa mă primească la examen, cu toate că nu aveam toate prezenţele la laborator. I-am arătat piciorul.
,,Am avut ruptură de ligamente, încă nu e bine.”
,,Da, doamna profesoară, a avut piciorul drept în ghips.” (se aude o voce din spatele sălii).
,,Nu vedeţi?”
,,Nu…”
,,Cum, chiar nu vedeţi?”
,,Aaa…ba da!”
Să mai spun că nu era nimic de văzut? Piciorul drept a crescut acum în ochii mei.
Şi ce mai spun ai mei profesori:
-,,Zis iz not Gauss’ method, zis iz Iulian’s method”
-,,Ai sei tu iu, ai cam tu iu end iu aut” şi până la urmă l-a dat afară…,,Mr Stănculeanu has left ză building”
-,,Părinţii îşi vând chiloţii de pe ei ca să aveţi voi calculatoare. Şi voi veniţi aici să urlaţi pe străzi la 4 dimineaţa (la 8 când încep orele nu se mai aude nici pâs), să ascultaţi manele şi să beţi bere…domne, inginerul constructor nu face d-astea!”
-,,O să ajungeţi voi fetelor pe şantier pe tocuri şi în fustă şi or să vă pună muncitorii să vă urcaţi să vă uitaţi la o grindă ca să vă admire ei mai bine de jos.”
-Brusc se opreşte domnul profesor din scrisul la tablă. Stă aşa vreo jumătate de minut: ,,Mă scuzaţi, am fost în altă lume…”
-Profesorul: ,,ştiţi ce vârstă am eu?”
Studentul: !?
P: ,,Nici nu stiţi ce vârstă am eu!” şi pleacă…
Dar ce mai spun şi colegii:
-Cubismul a apărut şi s-a dezvoltat in Cuba.
-Decanul si mai cum?
-Discuţie cu un profesor cu părul mai lung decât al meu (trecut de umeri) şi cu mustaţă groasă:
P: ,,Dacă îmi spuneţi numele meu complet vă semnez lucrarea şi plecaţi acasă.”
S: !?
P:,,Păi când vorbiţi între voi despre mine, cum îmi ziceţi?”
S:,,Vi se spune Jesus. Dar nouă ne sunteţi mai simpatic, vă spunem D’Artagnan.”
Aş scrie mai multe dar nu prea am mult timp acum, tocmai ce am terminat cu nişte colocvii şi săptămâna viitoare am altele, apoi intru in sesiune şi stau acolo vreo patru săptămâni. Ţin neapărat să urez tuturor studentilor, în special celor de la construcţii mult mult succes la rest… pardon, la examene (indiferent a câta oară le daţi).
Răsărit
Astăzi am văzut pentru a doua oară filmul ,,Before Sunrise” şi am încercat să fiu mai atentă decât prima dată. Nu că ar fi un film prost, ba din contră, dar are aproape 2 ore, timp în care cei doi protagonişti proaspăt întâlniţi si brusc îndrăgostiţi stau de vorbă. Şi atât. Aşteptam să se întâmple ceva, să şi-o tragă sălbatic şi să arate sau să moară unul din ei. Nimic. Totuşi, este un film deosebit, este altfel, este pentru oameni răbdători. Eu, mai zbuciumată de fel, am avut cu greu răbdare prima dată, dar acum l-am văzut cu alţi ochi. Există şi o continuare, ,,Before Sunset”, reîntâlnirea lor peste 11 ani, însă nu îl recomand, motivul e simplu, dacă primul film dintr-o serie e foarte bun, aproape sigur următoarele nu se ridică la valoarea primului, ne-a explicat mai pe larg adibalcan aici.
Şi cum mă uitam eu la cei doi amorezaţi mă gândeam că în realitate, la dracu, nu te îndrăgosteşti în tren, nu se leagă discuţiile aşa de simplu. Sau dacă se întâmplă, cu siguranţă îţi revii rapid, dispar scânteile. Nu te mai întâlneşti tu cu o fostă prietenă de o zi peste 11 ani să îi zici ,,mă fut cu nevastă-mea, dar mă gândesc la tine”(mă rog, asta numai în cazul în care vrei sa i-o tragi şi ei). Eu am avut parte numai de vrăjeli clasice, ne vedeam de câteva ori pe coridorul liceului sau ne făceau cunoştinţă amici comuni, apoi mă trezeam căutată, într-un fel sau altul şi seara următoare eram la o îngheţată. (O singură dată am abordat eu un tip şi apoi m-am chinuit jumătate de an să scap de el, de atunci am zis că nu mai încerc aşa ceva).
Prima întâlnire mereu era un dezastru, mă îngrijeam eu de asta. Nu îmi convenea că nu îl cunoşteam şi nu ştiam ce subiecte comune avem şi nici nu puneam întrebări ca să aflu ceva, mă gândeam numai ,,Ah, de-ar face mai repede primul pas că m-am plictist”. Şi în cazul în care îl făcea…,,Mvai, dar nu crezi că te grăbeşti? Nici nu ne cunoaştem!” (sunt de acord cu bărbaţii care spun că nu înţeleg femeile, nu e nimic de înţeles, uneori nici noi nu ştim ce vrem).
Nu mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc la prima vedere şi nici nu cred în aşa ceva. Te îndrăgosteşti după ce cunoşti mai bine o persoană, e posibil să ai impresia că te-ai îndrăgostit din prima, dar asta pentru că tu ţi-ai creat o imagine a persoanei respective în capul tău, o imagine care îţi convine ţie, pentru că pe cea reală nu o ştii.
Sunt mult prea complicate şi grăbite azi relaţiile. Mult timp mi-am zis că e mai frumoasă şi mai pură o relaţie la o vârstă mai mică, e ca mustul pe care îl scoţi la o zi după ce ai zdrobit strugurii. E puţintel, e dulce şi incredibil de bun dar nu poţi bea prea mult că provoacă greaţă. După o lună însă poţi să scoţi vinul pe care l-ai asteptat multă vreme, chiar dacă nu are dulceaţa mustului, dar e mult, ţine şi te ameţeste. Şi realizezi ca mustul e doar o joacă. Chiar dacă din când în când imi e dor de vremurile când mă ascundeam prin scări de bloc ca să nu mă întâlnesc cu ai mei şi să vadă ce preocupări aveam eu înainte de capacitate sau înainte de teze, acum ştiu că atunci nu aveam habar ce înseamnă o relaţie, eram atrasă de nou la început, apoi totul devenea o obsesie.
Revenind la film, că am deviat, cu toate că nu cred în astfel de atracţii de la prima vedere, ,,Before Sunrise” este unul plăcut datorită dialogurilor sincere şi nevinovate, subiectele discutate fiind iubirea, despărţirea, moartea.Cred că oricine se regăseşte măcar puţin în sufletele celor doi.
